Am citit de curând This is going to hurt de Adam Kay. O carte scrisă de un doctor care a devenit comediant. Cartea este scrisă sub forma unui jurnal. De aici mi-a venit ideea de a scrie un fel de jurnal public. Mie mi s-ar părea interesant să citesc despre experiențele și trăirile doctorilor pe parcursul dezvoltării lor. Mai ales despre partea vulnerabilă.
Nu mă voi axa pe latura administrativă a lucratului în spital, îmi doresc mai mult să-mi expun gândurile și fricile pe care le am aproape zilnic. Am fost mereu o fire temătoare și anxioasă care vede provocările mai mult ca pe o povară decât ca pe oportunitate de dezvoltare și aventură. De-a lungul ultimilor 2-3 ani am început să fiu mai conștientă de avantajele unui așa zis „growth mindset” și să încerc să mă autoeduc.
Lucrez pe o secție de geriatrie, într-un spital mic, unde am în grijă 7 pacienți pe zi. Stau într-o cameră alături de o studentă la medicină, care are în grijă și ea 7 pacienți și medicul specialist care este responsabil de toți cei 14 pacienți. Uneori pot fi mai puțini pacienți dacă nu sunt toate paturile ocupate.
De curând am fost mutată pe o altă parte a secției unde sunt, în general, pacienți ceva mai grav bolnavi sau care se pot destabiliza mult mai repede. Cum am precizat mai devreme, provocările nu sunt punctul meu forte, așa că sunt ceva mai alertă și stresată de când mă aflu pe secția nouă.
Constant există un grad de comparație între mine și colega de lângă mine. Comparație care este desigur doar în capul meu dar care reușește în anumite zile să se facă resimțită mai tare. Cum a fost astăzi.
Nu cred că are rost să precizez, însă o voi face oricum în special ca să-mi reamintesc mie însămi, că vorbesc despre o colegă care este suedeză, care face facultatea în Suedia și care deși studentă fiind are oricum o înțelegere mult mai bună a sistemului decât mine. În plus, pare din fire foarte descurcăreață și easy going.
Astăzi a fost o zi în care am avut 2 externări, o internare, un pacient care a trebuit trimis la urgențe, de pregătit alți doi pacienți pentru externare pentru a doua zi, plus sarcinile de zi cu zi de pe secție. Probabil vor fi și zile mai încărcate de atât, însă pentru mine s-a simțit destul de intensiv, mai ales că este vorba de lucru într-o limbă străină totuși.
În timp ce îmi realizez sarcinile mele este foarte ușor să aud cum colega de lângă mine sună la diverse consulturi* , sună la laborator/radiologie pentru programări sau alte lucruri administrative, se consultă foarte deschis cu medicul specialist din cameră sau scrie frenetic în jurnalul** pacienților. Iar eu mă gândesc cum poate face toate aceste lucruri cu o ușurință fantastică de parcă a lucrat în spital de o viață întreagă***. Sunt conștientă de limitările evidente pe care le am (limba, pregătirea), ceea ce mă neliniștește este când încerc să mă gândesc cum aș fi eu în aceeași situație dar în limba română și realizez că aș avea aceleași frici.
Mi-e teamă când sun la consult că 1) mă aud cei din cameră cum vorbesc/ gândesc medical 2) că cel care îmi răspunde nu o să fie foarte prietenos (majoritatea sunt, însă sunt excepții peste tot) 3) că voi da de cineva cu un accent foarte greu de înțeles (cei din sudul Suediei), 4) că pur și simplu trebuie să vorbesc la telefon. Ultimul lucru menționat simt uneori că este mai puternic decât toate celelalte.
Îmi ia foarte mult să mă pregătesc să sun. Întâi încerc să trec încă o dată prin anamneza pacientului, să-mi adun toate detaliile relevante, să încerc să înțeleg cât mai bine ce vreau să întreb de fapt și de drept, să-mi exersez discursul în suedeză și mai apoi să prind curajul să formez numărul.
Mă opresc aici pentru astăzi, deja am divagat de la planul inițial.
*consult – implică sunat la diverși specialiști pentru a discuta diferite aspecte din tratamentul sau managementul unui pacient. Exemple: Ce antibiotic să dau în cazul ăsta? Ce să fac cu pacientul asta? Cum să modific tratamentul aici? etc
**jurnal – jurnalul pacienților ar fi echivalentul fișei de observație de la noi. Aici faci internări, externări, tratamente etc.
***Studenții pot începe să lucreze pe timp de vară ca doctori după anul 4-5, însă și până atunci pot lucra ca asistente sau infirmiere (nu e tocmai o traducere exactă a termenului).
Madde 