Vei învăța toată viața….doctore

O iau razna

Eu, medic, voi învăța toată viața. Dar tu? Tu inginer, tu IT-ist, tu agricultor, tu polițist, tu muncitor, tu om? Nu vei învăța toată viața?

Eu am învățat la viața mea, acum este rândul tau.” – zise el plin de insecurități, agresivitate, superioritate și sentimente neînțelese.

Când te oprești din învățat?

De ce trebuie să te oprești din învățat?

Ce este rău în a învăța toată viața?

De când te naști știind tot?

Ce înseamnă să înveți, de fapt?

Când aud aceste cuvinte mi se ridică părul din cap, mi se încleștează dinții în gură, și ce răspund? Da, așa este..zâmbind stingher și forțat.

Creștem urând învățatul,

Creștem asociind învățatul cu o anumită profesie,

Creștem neînvățând cum să învățăm,

Creștem absolvind și absolvim neînvățând nimic,

Creștem patrioți și murim naționaliști,

Creștem buni și murim răi și dușmănoși,

Creștem bucuroși că nu mai trebuie să învățăm și murim frustrați și plini de regrete,

Creștem și murim,

Degeaba..

Lasă un comentariu